marți, 8 ianuarie 2013

Gândul: ''Taxa auto 2013 se transformă în timbru de mediu''

"Taxa auto 2013 se transformă în timbru de mediu" informează publicaţia Gândul. Taxa de primă înmatriculare auto va fi înlocuită cu un "timbru de mediu" pentru care proprietarii de vehicule vechi şi poluante vor plăti mai mult, iar deţinătorii de vehicule noi vor plăti mai puţin sau chiar deloc în cazul maşinilor hibride, a anunţat premierul Victor Ponta. El a precizat că plata pentru acest timbru de mediu va fi calculată în funcţie de emisia de noxe şi capacitatea cilindrică a vehiculului. Premierul a mai spus că timbrul va fi calculat după principiul că maşinile mai noi şi mai puţin poluante vor plăti o taxă mai mică. Taxa de primă vânzare auto, suspendată de fostul Guvern doar până la începutul acestui an, este din nou obligatorie începând cu 1 ianuarie, executivul urmând însă să analizeze această situaţie. Premierul Victor Ponta a asigurat, în luna decembrie, că Guvernul va reglementa situaţia taxei auto în prima şedinţă din 2013, precizând atunci că taxa de primă înmatriculare va fi înlocuită cu o taxă de mediu raportată mult mai strict la gradul de poluare al unui vehicul.

http://www.gandul.info/news/taxa-auto-2013-se-transforma-in-timbru-de-mediu-ponta-pentru-masinile-noi-va-fi-mic-sau-chiar-deloc-10427687

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu